De multe ori, barierele culturale pot limita mult capacitatea noastră de a înțelege unele lucruri. Aceasta este valabil în multe domenii ale vieții și inclusiv a modului în care citim și înțelegem scriptura. Multe din texte le filtrăm în mintea noastră, prin cultura în care trăim azi și din această cauză unele aspecte ni se pot părea ciudate, cu atât mai mult că s-au întâmplat într-o altă cultură și la mii de ani distanță. Astfel putem cădea în capcana de a trage concluzii greșite sau în cel mai fericit caz să nu înțelegem pe de-a-ntregul ceea ce Dumnezeu a vrut să transmită.

În ceea ce privește căsătoria, deși era și este un ritual important, nu avem descris și stabilit de Dumnezeu ritualul de căsătorie în amănunt așa cum s-a întâmplat de exemplu cu ritualurile de sărbătoare, sau ritualurile în care se aduceau jertfe. Familia este invenția lui Dumnezeu, dar EL nu a stabilit cu strictețe un ritual de nuntă, acesta s-a format la poporul Israel de-a lungul timpului influențat fiind de relația lor cu Dumnezeu dar au fost și influențe din zona orientului mijlociu unde au trăit.

De ce este importat să înțelegem ritualul căsătoriei la evrei? Cu ce ne ajută? Este important pentru că relația lui Hristos cu Biserica în Noul Testament, pivotează pe baza lui, și una din imaginile cele mai importante ale lui Hristos în Noul Testament este acela al mirelui și a miresei reprezentată de Biserică. Vom observa că tot ceea ce a făcut și a spus Hristos urma pas cu pas acest ritual al căsătoriei astfel încât ucenicii trăind în contextul acelui ritual, ei au înțeles mult mai bine unele lucruri pe care Isus le-a spus.

Haideți să descoperim împreună ritualul căsătoriei din vremea Domnului Isus, și astfel să înțelegem mai în profunzime textul scriptural. Ritualul era, la fel cum îl avem și noi azi, împărțit în două evenimente: logodna și ceremonia de nuntă. Vom observa că în vechime ritualul nunții era mult mai amplu, noi azi îl avem într-o formă simplificată, am pierdut mult din însemnătatea lui.

 Totul începea cu Perioada de Logodnă

1. Tatăl mirelui alege o mireasă pentru fiul său.

Scopul tatălui este de a găsi cea mai bună mireasă pentru fiul său. Începe să caute o fată de 12-14 ani, își alege criterile după care caută, iar analizarea fetei durează ani de zile în care tatăl mirelui se uită la multe detalii, iar apoi când găsește fata potrivită nu discută cu ea ci cu tatăl ei. Cei doi tați se întâlnesc și încep să vorbească despre mireasă, iar discuția dintre ei ajunge să definească viitorul fetei. Pur și simplu așa se întâmplă (sau se întâmplau) lucrurile cu privire la nuntă, fata nu alege, și nici băiatul nu o alege din mulțime după ce a fost fermecat de ochii ei. Inițiativa este a tatălui băiatului care a văzut ceva special la această fată și a hotărât că ea este cea mai potrivită, ea este aleasa (întradevăr a fost aleasă în adevăratul sens al cuvântului). Responsabilitatea tatălui era mare, pentru că de alegerea lui depindea viitorul familiei sale, a generațiilor care urmau. Deci lucrurile erau cât se poate de serioase, și nu se bazau așa mult pe atracție fizică ca în zilele noastre.

Făcând paralela cu Dumnezeu, descoperim că Hristos, în calitate de Dumnezeu este cel care a făcut alegerea: (Ioan 15:16) Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi; și v-am rânduit să mergeți și să aduceți rod, și rodul vostru să rămână, pentru ca orice veți cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea. Alegerea nu este a miresei, nu este a bisericii, Hristos ne-a ales în urma sfătuiri cu Tatăl. Conștientizând acest principiu al alegerii miresei de către tată, o parte din versetele privind alegerea lui Dumnezeu pe care le găsim în scriptură încep să fie mai clare, cum este bine-cunoscutul text din Efeseni (1:4-11) În El Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui – iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său, pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înțelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuți și moștenitori, fiind rânduiți mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Aici avem un pasaj care descrie puritatea miresei, sfântă și fără prihană înaintea Lui.

Sau controversatul text al predestinării din Romani cap. 8 își găsește validitatea în această imagine a alegerii Tatălui, de data asta alegerea mergând mult mai adânc la relația de frați Romani (8:28-30) De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său. Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulți frați. Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte i-a și chemat; și pe aceia pe care i-a chemat i-a și socotit neprihăniți; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți i-a și proslăvit.

Alegerea în vremea respectivă era o practică uzuală, ei erau obișnuiți și nu li se părea ofensator, ci din contră, era de dorit, așa se explică și cererea mamei fiilor lui Zebedei din Matei (20:20-23) Atunci mama fiilor lui Zebedei s-a apropiat de Isus împreună cu fiii ei și I s-a închinat, vrând să-I facă o cerere. El a întrebat-o: „Ce vrei?” „Poruncește”, I-a zis ea, „ca în Împărăția Ta acești doi fii ai mei să șadă unul la dreapta și altul la stânga Ta!” Drept răspuns, Isus a zis: „Nu știți ce cereți! Puteți voi să beți paharul pe care am să-l beau Eu și să fiți botezați cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” „Putem”, I-au zis ei. Și El le-a răspuns: „Este adevărat că veți bea paharul Meu și veți fi botezați cu botezul cu care am să fiu botezat Eu, dar a ședea la dreapta și la stânga Mea nu atârnă de Mine s-o dau, ci este păstrată pentru aceia pentru care a fost pregătită de Tatăl Meu.”

2. Mireasa acceptă sau refuză alegerea.

După ce au discutat cei doi tați, tatăl băiatului împreună cu viitorul mire și cu martori se duc la casa miresei, îl prezintă pe mire și se așază toți la masă. Toți se află pe drum de câteva zile. De o parte a mesei stă mireasa împreună cu părinții ei, de cealaltă parte stă mirele cu tatăl și cu martorii. Mirele și mireasa abia se cunosc, în multe situații doar atunci se văd prima dată. Pe masa ce-i separă sunt puse un ulcior cu vin și un pahar. Mirele i-a ulciorul și toarnă încet vinul în pahar până îl umple; apoi întinde paharul miresei. Mireasa trebuie să decidă, în momentul acela trebuie să ia o hotărâre, acolo de față cu toată lumea, cu toți ochii aținți înspre ea. Dacă bea din pahar îl acceptă, dacă răstoarnă paharul pe masă sau dacă clatină din cap în semn dezaprobator, îl respinge. Când bea din pahar logodna este pecetluită, legământul dintre cei doi este semnat, iar statutul lor se schimbă instant, cei doi devin soț și soție. În camera de sus, înainte de răstignire, Isus le vorbea ucenicilor și folosea o parte din acest ritual. Le întinde un pahar de vin ca semn al unui legământ. Ucenicii erau familiari cu ritualul nunții, așa încât nu li s-a părut ciudat deși nu știm în ce măsură au înțeles atunci pe moment semnificația. Ei erau mireasa, baza a ceea ce mai târziu avea să fie Biserica, iar Isus în calitate de Dumnezeu întrupat era mirele. Însă Hristos duce ritualul la un nivel superior, oferind și pâinea împreună cu vinul, înlocuia Vechiul Legământ instituind un Nou Legământ. Legământul nunții se contopea în Noul Legământ.

Matei (26:26-29) Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine și, după ce a binecuvântat, a frânt-o și le-a dat-o ucenicilor, zicând: „Luați, mâncați: acesta este trupul Meu!”. Apoi a luat un pahar și, după ce I-a mulțumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beți toți din el, căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulți, spre iertarea păcatelor! Vă spun că de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viței până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăția Tatălui Meu.” 

Versetul de aur al Scripturii, Ioan (3:16) Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică conține această acceptare a miresei: oricine crede.

De fiecare dată când stăm la cină, nu doar ne amintim moartea lui Hristos, ci în același timp de reînnoim acceptul de a fi mireasa Lui.

3. Negocierea prețului

În urma acceptului miresei are apoi loc negocierea prețului pentru mireasă. Acest preț nu este un preț de cumpărare, ca atunci când se cumpără un sclav. Prețul oferit pentru mireasă transmite de fapt valoarea ei. Când tatăl mirelui oferă un preț pentru mireasă, în esență el nu cumpără o sclavă pentru fiul său, ci prin prețul oferit pentru mireasă își arată recunoștința pentru modul în care familia a crescut-o. Prețul oferit pentru mireasă era mare, mai mult decât putea câștiga tatăl miresei în 10 ani. În cultura noastră când auzim termenul de preț ne gândim la cumpărarea unei proprietăți, dar aici este vorba de cu totul altceva, prețul pentru mireasă era o declarație privind valoarea miresei, cu alte cuvinte familia mirelui spune: vedem la ce renunțați, vedem valoare fiicei voastre pe care a-ți crescut-o, vedem anii pe care i-ați investit în ea, nu vrem să o luăm ușor, vrem să plătim substanțial pentru ea, pentru ca voi și ea să știe cât de mult valorează pentru noi. Prețul miresei nu arată cât de mult costă mireasa, ci cât de mare este valoarea ei.

Exact în același fel, Tatăl din ceruri a plătit un preț mare pentru mireasa Fiului, și anume Biserica. 1 Corinteni (6:20) Căci ați fost cumpărați cu un preț. Apostolul Pavel folosește vocabularul și imaginea nunții evreiești pentru a transmite un adevăr spiritual colosal explicat și detaliat de Petru: 1 Petru(1:18-19) căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care-l moșteniserăți de la părinții voștri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană. Prețul a fost mare, nu argint, nu aur, nimic din ce poate fi cântărit și cuantificat. Ceea ce a plătit Tatăl Dumnezeu a fost prețul suprem, declarând de fapt valoare imensă a miresei, a Bisericii, este atât de valoroasă încât nici toate metalele prețioase de pe pământ nu sunt suficiente. Valoarea aceasta nu poate fi măsurată decât prin sângele și jertfa însuși a mirelui. Iată valoarea Bisericii! Pe masa istoriei umanității, Tatăl așează cel mai mare preț. Jertfa lui Hristos avea rol dublu, de a plăti pentru păcatele noastre în așa fel încât plata să nu mai fie cerută din mâinile noastre, dar în același timp era și plata prețului pentru mireasă, pentru Biserică. Sângele Lui era prețul plătit. Dacă ne-ar întreba cineva care este cel mai de valoare lucru al nostru, mulți dintre noi am răspunde că nu este un lucru, este o persoană sau persoane, fiicele și fii noștri. Acum imaginați-vă cum v-ați simți să plătiți ceva cu această cea mai mare valoare din viața voastră, a-ți putea? Când Hristos se jertfea pe cruce, Dumnezeu spunea cerului care era încă o dată martor al unui Nou Legământ: atât de mult valorează mireasa ce am ales-o pentru Fiul Meu.

4. Contractul nupțial

Prețul pentru mireasă a fost stabilit, a fost plătit, cei doi tați și-au strâns mâna, dar cu taote acestea nunta nu a început încă. Urmează semnarea unui contract, și era cel mai important contract legal al vremii. Era mai important și decât ceremonia nunții. Când contractul era semnat, cei doi erau căsătoriți. În cultura noastră, când doi tineri se întâlnesc, își oferă câte un inel, își fac poze și le postează pe social media, astfel se logodesc. Dacă după câteva luni se ceartă și se despart, ei nu sunt divorțați, sunt doar doi tineri care la un moment dat au fost logodiți. Dar nu același lucru se întâmpla în cazul logodnei evreiești. La evrei, logodna în sine era căsătoria, ospățul de nuntă care avea loc în cele mai multe cazuri după un an, era doar o celebrare a căsătoriei. Dar căsătorirea efectivă începea din momentul logodnei. În clipa în care cerneala se usca pe contract, cei doi erai legal și spiritual uniți. Cu toate acestea nu se puteau vede reciproc, nu puteau să locuiască împreună, nu puteau să își consume căsătoria, dar erau căsătoriți. În anul în care stăteau despărțiți, dacă oricare dintre ei era infidel, nu era o simplă despărțire, era considerat adulter, iar pedeapsa pentru adulter conform legii primite de Moise, era moartea cu pietre. Pavel când scrie bisericilor, le spune că ei, biserica, este căsătorită cu Hristos, și a umbla după alți Dumnezei reprezintă adulter. Biserica este în perioada anului de separare, când mireasa și mirele nu se pot vedea, dar mireasa trebuie să rămână credincioasă. Din acest punct întrebarea care se pune nu este dacă îl iubești pe Hristos ci dacă îi ești credincios. Iacov (4:4) Suflete preacurvare! Nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu? Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu. Din perspectiva nunții lucrurile devin mult mai serioase, când flirtăm cu lumea, în esență nu suntem fideli mirelui nostru, practic comitem adulter.     

5. Îmbăierea de curățare

În această fază, mireasa face ceva prin care transmite întregii comunități că ea aparține se păstrează pentru mirele ei, și nimeni nu mai are acces la ea. În casele celor mai bogați sau în piețe erau mici bazine săpate în piatră pentru curățire. Aveau scări la intrare și scări la ieșire. Mireasa era însoțită de femeile din familia ei precum și de cele din cetate; pășea în bazin și se cufunda în totalitate în apă, iar apoi ieșea din bazin pe cealaltă parte, declarând în fața martorilor că este pusă deoparte pentru mirele ei. O declarație publică prin care toată cetatea știa că nu mai este disponibilă pentru alți bărbați.

Efeseni (5:25-27) Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană.

Îmbăierea de curățire prin Cuvânt, Biserica trebuie să se curețe. Pavel transmite bisericii, că ceea ce se întâmpla în ritualul de nuntă, a făcut și Hristos pentru Biserica Lui, a curățit-o. Botezul prin scufundare este o declarație publică că aparții mirelui ceresc. Romani (6:4) Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morți prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă.

6. Pregătirea casei pentru mireasă

În perioada în care sunt separați, perioadă în care mireasa se curăță și se păstrează pentru mirele ei, acesta se reîntoarce la casa tatălui cu un scop bine definit. Acela de a construi o casa pentru mireasa lui. De obicei casa era o casa lipită de casa părintească. Dacă tatăl a plătit prețul pentru mireasă arătându-și aprecierea pentru valoarea ei, de această dată mirele își arată aprecierea față de mireasă prin construirea celei mai frumoase case pentru mireasa lui. În perioada respectivă, datorită costurilor mari, casa avea zid comun cu casa părintească și era formată din o singură cameră. Mirele construiește casa singur, cu mâinile lui sub atenta supraveghere a tatălui. Nu angajează pe altcineva să o facă, nu îi pune pe robi să zidească, o face el însuși: pregătește pietrele pentru fundație, face cărămizile sau ridică pereții din lemn și lut, decorează casa la interior pregătind patul, masa, cuptorul. Nu mirele hotăra când este gata casa, decizia aparține tatălui, el inspectează casa și decide când este suficient de bună și de frumoasă pentru mireasa ce a cumpărat-o. La prețul plătit de tată pentru mireasă se adaugă valoarea casei, deși mirele o construiește, el ca tată este cel care plătește pentru materiale, astfel la valoarea plătită pentru mireasă tatălui miresei se adaugă valoarea casei pe care tot tatăl o plătește. Tatăl este cel care inspectează casa, verifică fundația să fie suficient de puternică, verifică zidurile, îmbinările grinzilor de lemn, ușa. Până când tatăl nu spune DA, mirele nu poate merge să își ia mireasa, indiferent cât de mult își dorește sau cât de mult timp a trecut. Timpul de reîntoarcere a mirelui depinde de tată. Înțelegând acest adevăr, când citim Ioan(14:1-3) Să nu vi se tulbure inima! Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine! În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca, acolo unde sunt Eu, să fiți și voi.  

Apostolii știau la ce etapă a nunții face Isus referire, înțelegeau că trebuie să meargă să construiască o casă pentru ei în Împărăția Cerurilor. Dar deși locul trebuie să fie frumos, dacă citim cu atenție aceste versete, accentul cade nu pe loc ci pe cel care este în locul respectiv: unde sunt Eu, să fiți și voi, deși locul este important, mai importantă este persoana care se află în acel loc, relația care va exista cu El.

Biserica trăiește în perioada anului de separare, anul în care mirele este plecat, în care mirele pregătește locul minunat pentru mireasa Lui, și ce minunat trebuie să fie acel loc pe care îl zidește de două mii de ani. Motivul pentru care durează așa de mult nu este pentru că nu-I pasă, că a uitat de mireasă, dimpotrivă durează pentru că vrea să fie locul perfect pentru mireasa Lui. Dar ea trebuie să-i fie fidelă și curată.

Așadar, reîntoarcerea lui Hristos nu este determinată de lucrurile care se întâmplă în lume, deși va exista și o sincronizare cu acestea, ci este determinată de hotărârea Tatălui: DA, locul este gata pentru mireasă!